Ghidul cresterii cateilor

Ziua în care soseşte căţeluşul este începutul unei relaţii minunate şi armonioase, o relaţie bazată pe respect. Căţelul tău trebuie să te cunoacsă şi să te respecte ca şi stăpân, iar tu trebuie să cunoşti şi să respecţi temperamentul canin. Ca să se simtă în siguranţă în noua lui casă, căţelul are nevoie de spaţiul lui propriu unde poate dormi şi unde se poate refugia. Îi alegeţi un colţişor liniştit şi îi faceţi un pat confortabil. Asiguraţi-vă că pătuţul are mărimea potrivită şi se spală uşor. Obişnuiţi-vă să hrăniţi căţelul după ce restul familiei a mâncat . Asta îi va spune că sunteţi şeful, iar ca şi lider al haitei tu mănânci primul.

Sfaturi pentru primele zile:

  1. Deoarece căţelul se poate simţi puţin pierdut în primele zile, nu lăsaţi toţi vecinii şi prietenii să vă viziteze. Pentru a-l ajuta să se acomodeze mai repede, doar familia să fie în contact cu el în aceste prime zile
  2. Nu permiteţi anumite situaţii “doar pentru moment” dacă nu le veţi permite nici pe viitor. De exemplu, urcatul pe canapea, dormitul în pat, etc.
  3. Fiţi sigur că toţi membrii familiei respectă programul căţelului. Nu treziţi căţelul dintr-un somn adânc, în fond nu este o jucărie. La fel ca şi copii mici, şi căţeluşii au nevoie de mult somn pentru a creşte mari şi puternici
Vaccinarea este singura metodă eficientă care îl protejează împotriva celor mai grave bolili.
Respectaţi cu stricteţe programul de vaccinare propus de medicul veterinar!
Cum să-şi facă nevoile afară?
Când ajunge în noul cămin, cel mai probabil căţelul nu e educat să facă afară. Soluţia este foarte simplă, însă este nevoie de multă perseverenţă şi răbdare:
  • scoateţi-l afară după fiecare masă şi somn, înainte de culcare şi dimineaţa
  • lăudaţi-l cu glas tare şi mângâiaţi-l când face unde trebuie
  • la început, duceţi-l în acelaşi loc de fiecare dată ca să-şi recunoască propriul miros

Dacă se tot învârte în jurul unui loc şi miroase podeaua, îl scapă! În cazul unui “accident” nu-l certa, dar dezinfectează locul pentru a-i indepărta mirosul. Nu curăţa cât timp e în cameră sau nu-l lăsa să vadă ce faci (pentru a evita stimularea interesului pentru ceea ce aduni). Există în comerţ diverse covoare absorbante pentru căţei pe care le puteţi folosi până când puteţi scoate căţelul afară.

Cum să înţeleagă că a greşit? Dacă căţelul a făcut vreo boacană, certaţi-l numai în momentul respectiv. Dacă o faceţi mai târziu, nu va face corelaţia dintre fapta sa şi pedeapsă. Sfaturi pentru a vă asculta:

  • câinele este un animal de haită, el are nevoie de autoritate
  • nu strigaţi când îl chemaţi, este foarte sensibil la variaţiile vocii dvs
  • întotdeauna folosiţi aceleaşi cunvinte pentru aceleaşi comenzi. La început folosiţi şi gesturi pentru a corela mai uşor acţiunea pe care trebuie să o facă cu comanda dată.

Igiena zilnică:

O blăniţă perfectă

Îngrijirea unei blăniţe scurte este simplă. O dată ce părul ajunge la o anumită dimensiune, periajul zilnic este esenţial pentru menţinerea blănii în condiţie bună şi îndepărtarea firelor moarte de păr. Majoritatea câinilor năpârlesc de două ori pe an, toamna şi primăvara. Dacă câinele dvs. petrece mai mult timp în casă, năpârlirea va fi mai frecventă. Recomandăm băile după a doua vaccinare a căţelului. Se pot face îmbăieri lunare, iarna mai rar, la majoritatea raselor folosind un şampon special. Întotdeauna clătiţi bine blana căţelului de şampon!

Nu folosiţi şampoane sau săpun de uz uman!

Acestea irită pielea câinelui deoarece ph-ul pielii lor este foarte diferit de al nostru.

Ghearele

Căţeii şi câinii care îşi petrec mult timp în casă pot avea unghiile crescute excesiv. Este bine să aveţi un cleşte de unghii pentru toaletarea acestora sau sa apelaţi la un profesionist Aveţi însă grijă să nu le tăiaţi prea scurt pentru a nu leza pulpa unghiei, mai ales dacă unghiile sunt închise la culoare. Nu tăiaţi unghiile în primele luni de viaţă, sunt încă prea moi.

Urechile

Toaletarea urechilor trebuie să se facă săptămânal cu diverse produse speciale care să îndepărteze cerumenul.

Spălatul pe dinţi

Pentru a evita depunerile de tartru şi restul problemelor legate de igiena dentară, toaleta cavităţii bucale trebuie făcută zilnic. Cea mai bună metodă este periatul, dar este nevoie de îndemânare şi dedicaţie. O altă soluţie este mâncarea specializată premium cu o granulaţie adecvată taliei şi vârstei, sau diferite produse antitartru.

Obişnuiţi de mic căţelul cu periatul, băile, toaleta urechilor, gurii şi lăbuţelor. Faceţi în aşa fel încât acestea să fie experienţe plăcute pentru el. Buna purtare începe de mic! Aceasta deoarece este mult mai greu să corectăm comporatamnetul mai târziu. De la început căţelul trebuie să accepte că dvs puteţi să-i luaţi vasul sau să-i atingeţi mâncarea dacă doriţi.

Zece sfaturi esenţiale

  1. Obişnuiţi căţelul încă de mic cu manoperele de toaletare, drumurile cu maşina, vizitele la medicul veterinar etc… toate activităţile cu care va fi greu de obişnuit când e adult.
  2. Strigă căţelul pe nume clar şi fără a ridica tonul vocii. Când face bine o comandă, recompensaţi-l măcar cu o mângâiere.
  3. Învaţă-l să poarte zgardă şi lesă de la trei luni începând cu reprize scurte. Niciodată nu-l pedepsiţi cu lesa. Aceasta trebuie asociată doar cu plăcerea plimbării.
  4. Microciparea este obligatorie, nu uitaţi ca la fiecare vizită la medicul dvs. veterinar să prezentaţi carnetul de sanatat.
  5. Menţineţi puiul pe o mâncare profesională adaptată vârstei şi taliei lui.
  6. De la început, obişnuiţi câinele să fie lăsat singur, începând de la câteva minute în fiecare zi pentru a se obişnui să stea cuminte şi în lipsa stăpânului.
  7. Nu-l lăsaţi să stea închis în maşină, mai ales vara.
  8. Cât timp este încă micuţ evitaţi plimbările lungi şi suprasolicitarea fizică a căţelului. Plimbările să fie dese şi să dureze în jur de zece minute.
  9. Fii constant în ceea ce îi e interzis să facă – căţelul nu va înţelege de ce un anumit lucru este permis într-o zi şi nu în altă zi. Fiţi sigur că toţi membrii familiei respectă regulile.
  10. Implicaţi căţelul în viaţa de familie, cât mai mult posibil. Plimbaţi-l în parc pentru a descoperi lumea şi pentru a sociabiliza.